Usturoiul condiment sau remediu?
Efectele benefice ale usturoiului sunt numeroase,
greu de descris în câteva cuvinte. Datorită conţinutului
crescut în vitamine şi săruri minerale, usturoiul
are un efect puternic curativ.
De asemenea, este un remediu utilizat în medicina
tradiţională. Usturoiul a fost utilizat chiar şi în
cadrul ritualurilor de exorcizare, fapt care demonstrează
puternica credinţă a predecesorilor noştri în efectele
acestei plante. Conţine peste 200 de tipuri de substanţe
biologic active vitamine şi săruri minerale, aminoacizi
şi enzime. Principiul activ al usturoiului este alicina,
care se eliberează în cursul digestiei din aliină,
sub acţiunea enzimei aliinază. În medicina tradiţională
a fost utilizat ca şi hipotensiv, în scopul prevenirii
obezităţii, respectiv pentru proprietăţile sale de
întinerire.
Usturoiul normalizează ritmul cardiac crescut, reduce
spasmul arterei coronare,scăzând incidenţa formării
trombusurilor. Experienţa arată că usturoiul este
remediul cel mai indicat în prevenirea şi tratamentul
aterosclerozei. Cercetări recente au demonstrat şi
recunoscut unanim efectul de prevenire a cancerului
asociat consumării usturoiului. Consumul de usturoi
reduce probabilitatea apariţiei cancerului gastric,
de colon sau a cancerului cutanat.
Capsule de usturoi păstrează efectele benefice ale
usturoiului, evitând neplăcerile datorate mirosului
pătrunzător al acestuia, respectiv apariţia de arsuri
gastrice în urma ingestiei de usturoi în stare crudă.
Efectele usturoiului în meningita virală: Meningita
virală poate fi o boală letală chiar şi în zilele
noastre, datorită lipsei unui medicament eficace în
tratarea bolii. Din această cauză se recomandă instituirea
unui tratament tradiţional cu usturoi îndată ce simptomele
bolii au fost identificate, apelând în acelaşi timp
la un medic specialist. Efectul de reducere al nivelului
de colesterol: usturoiul nu numai că împiedică depunerea
colesterolului, respectiv a grăsimilor în sânge, dar
are şi capacitatea de a dizolva masa de grăsimi în
prealabil depusă, prin ambele mecanisme scăzând nivelul
colesterolului. Consumul în exces trebuie însă evitat,
deoarece usuroiul scade nu numai fracţiunea LDL a
colesterolului plasmatic, dar şi fracţiunea HDL, cu
consecinţe grave, cum ar fi insuficienţa cardiacă.
Ateroscleroza se datorează depunerii de diverşi compuşi
pe pereţii vaselor sanguine, micsorând treptat lumenul
acestora, îngreunând fluxul sanguin. Cu cât lumenul
vaselor sanguine este mai îngust, tensiunea arterială
creşte, respectiv creşte efortul cardiac aferent.
În final are loc înfundarea capilarelor cu apariţia
simptomelor, în cazul inimii de cele mai multe ori
apare scleroza vaselor coronare, care determină scăderea
fluxului sanguin la nivelul inimii. O dată cu creşterea
frecvenţei durerilor precordiale, se instalează apoplexia.Acest
ultim efect poate fi evitat prin instaurarea unei
diete adecvate şi luarea măsurilor ce se impun. În
decurs de doar două luni de utilizare, usturoiul determină
scăderea nivelului lipidemiei. Efectul bactericid
şi viricid al usturoiului: În lipsa medicamentelor
sintetice, în trecut usturoiul a fost utilizat în
tratamentul bolilor de origine bacterienă, virală
şi determinate de fungi, de exemplu: tifosul, holera,
etc, erau tratate cu usturoi, totodată trebuie recunoscut
efectul benefic al acestuia în candidoză. Apropape
fiecare dintre noi suntem purtători ai unei ciuperci drojdia de bere- care în cazul în care are loc perturbarea
echilibrului natural, determină afecţiuni inflamatorii
ale mucoaselor. Cea mai adecvată cale de prevenire
a acestor afecţiuni este utilizarea usturoiului.
Efectul antihelmintic: datorită contactului cu animalele,
majoritatea copiilor dezvoltă paraziţi intestinali,
care sunt de asemenea sensibili faţă de acţiunea usturoiului.
Efectul de curăţare a căilor respiratorii:
În cazul răcelilor usturoiul are un rol important,
dar poate fi utilizat cu succes şi în caz de astm,
tuse măgărească, bronşită, etc.
În cazul tulburărilor digestive:
Usturoiul are rol atât în conservarea cât şi în facilitarea
digerării alimentelor.
Carnea uscată este digerată mai uşor în prezenţa usturoiului.
Cutie de 100 capsule.